Invitatii la joaca - plastilina si "loose parts"

Desi incerc de peste o ora, n-am reusit sa gasesc o traducere potrivita pentru "loose parts", asa incat am sa folosesc denumirea in engleza si asta e. "The theory of loose parts" mi se pare ca e cel mai bine explicata in articolul acesta. Asadar, loose parts sunt pur si simplu obiecte obisnuite de pe langa casa sau din curte/parc pe care copiii le pot folosi in joaca lor in orice mod doresc, care nu vin cu instructiuni de utilizare ( cum e cazul tuturor jucariilor de plastic si cu butoane) si care asadar incurajeaza creativitatea si joaca imaginativa. Obiectele pot fi mutate, aliniate, stivuite, combinate in multe feluri si pot deveni orice isi doreste copilul, de exemplu un cub de lemn poate fi folosit ca si o masinuta, un bat se poate transforma intr-o bagheta magica, etc. Exemple de astfel de obiecte: nasturi, betisoare, pietre, conuri de brad, forme simple din lemn, ghinde, scoici, de preferita materiale cat mai naturale.

Am observat la Ema ca desi petrece ceva timp cu activitatile pe care i le pregatesc eu aranjate ordonat in tavite si cosulete (dupa metoda Montessori) , activitati cu reguli clare de cele mai multe ori, e mult mai fascinata insa de joaca libera ( gandita si pregatita totusi de catre mine, de aici si denumirea de "invitatie la joaca"). Ideea e simpla, se pregateste copilului un spatiu in care se combina materiale cunoscute (pana acum am folosit doar plastilina, dar idei sunt multe, nisip, spuma de ras, materiale senzoriale in general) cu o varietate de "loose parts" si apoi joaca poate decurge in orice mod isi imagineaza acesta, in functie si de varsta, evident.

 O parte importanta pentru reusita unei activitati de genul asta este in mod clar lasatul copilului sa conduca joaca, respectatul propiilor lui idei despre cum ar trebui sa foloseasca materialele puse la dispozitie. Cand am pregatit prima invitatie la joaca aveam niste asteptari despre ce ar trebui sa faca Ema cu ceea ce a gasit pe masa, si anume sa infiga betele pentru frigarui in plastelina si apoi sa insiruiasca pe ele pastele in forma de tuburi, pentru a face un fel de turnulete. M-am grabit asadar sa ii arat Emei ce si cum sa faca, dar mi-am dat seama curand ca nu e interesata sa urmeze exemplul meu, ci mai degraba sa experimenteze libera cu materialele. A preferat in cele din urma sa tot apese pastele in plastelina, sa le scoata, sa curete plastelina din interiorul lor, sa le alinieze, sa faca modele, etc. Asta o intereseaza pe moment si asta e si ideea activitatilor de acest tip ( de inspiratie Reggio Romana, unde curiozitatea copilului e foarte pretuita), sa fie libera sa exerseze ceea ce o intereseaza, fara ca joaca de genul asta sa duca neaparat undeva, fara sa aiba reguli impuse si un final stabilit. De aceea m-am restras repede din joaca ei, preferand sa o las sa vad ce face singura si sa ascult cum "vorbeste" despre ceea ce face ( in ultima vreme Ema spune tot felul de lucruri in timp ce e atrasa intr-o activitate, si printre cuvinte de bebelus, inventate, aud unele care se refera la forme, culori, sunete de animale, etc - observatul de pe margine in timp ce ea lucreaza fiind o buna modalitate de a-i intelege evolutia limbajului.)

Cand i-am pregatit o a doua invitatie la joaca, am fost uimita sa realizez cum Ema nici nu m-a bagat in seama deloc in primele cateva minute, s-a apucat pur si simplu sa experimenteze cu ce era pe masuta (adica plastelina, un bol cu betisoare de lemn colorate si unul cu nasturi si pietricele). I-au venit multe idei despre ce poate face cu ceea ce are la dispozitie si am vazut cum se poate concentra timp indelungat. De fapt, in vreo 40 de minute in care s-a jucat neintrerupt, n-a avut nevoie de interventia mea decat de vreo 3 ori (ca sa ii tot fac o bila perfect rotunda din plastelina, pe care ea mai apoi sa o turteasca cu degetelele). A infipt betisoarele in plastelina, spunandu-le cateodata si culoarea, a incercat sa transfere cu cate un betisor bucati mici de plastelina dintr-un bol in altul, a avut ideea de a face un model cu nasturi pe plastelina, a inchis si a deschis capacul recipientului de zeci de ori, l-a umplut cu tot felul de combinatii de materiale, l-a miscat sa vada daca face zgomot sau nu in functie de ce contine, etc.

Fara discutie, acest tip de invitatii la joaca, la joaca "open-ended" mai exact (probabil o traducere cat de cat buna ar fi aici joaca cu final deschis) par sa fie foarte atractive pentru Ema, o ajuta sa experimenteze singura si sa isi mentina concentrarea timp mult mai indelungat decat la o activitate "obisnuita".

Ema, 20 de luni