Thursday, May 22, 2014

3 idei de activitati cu aluat de nori - Cloud Dough



Aman sa scriu postarea asta de foarte mult timp deja, pentru ca pur si simplu nu gasesc o traducere potrivita a acestui material senzorial, "cloud dough" :) Pana la urma m-am hotarat sa fac o traducere ad literam si gata :) Este vorba de un material perfect pentru "messy play" (alt termen dificil de tradus - "joaca murdara"?) si pentru cutii senzoriale cu diferite teme. Am sa prezint ce am incercat noi pana acum, pornind de la aceeasi reteta de baza.





Ingredientele pentru a face "aluat de nori" sunt doar doua, si foarte la indemana: faina alba si ulei pentru bebelusi (am incercat si cu ulei vegetal, dar textura nu a fost la fel de fina si nici mirosul la fel de placut - desi oricand se pot adauga cateva picaturi de ulei esential si astfel se stimuleaza si simtul mirosului :) ). Se amesteca o parte ulei cu 8 parti de faina pana cand se obtine un aluat catifelat, care seamana mai degraba la textura cu nisipul foarte fin, e usor de modelat, asadar se pot folosi diverse forme, exact ca la joaca in nisip.


Aluatul de nori este foarte sfaramicios, nu seamana cu plastilina, chiar daca se pot decupa forme, ele sunt foarte fragile si trebuie manevrate cu grija - experienta senzoriala oferita de acest material este pur si simplu diferita. Ema face parte din categoria de copii care cauta astfel de experiente, nu se da in laturi din a incerca nimic, nu are probleme daca se murdareste pe maini/corp, din contra, asadar a apreciat de fiecare data din plin joaca in aluatul de nori.

1. Invitatie la joaca in gradina




Prima data cand am incercat reteta a fost vara trecuta, afara, tocmai pentru ca ma gandeam ca ar face ceva mizerie si ar fi mai usor de gestionat in gradina, mai ales ca Ema avea numai 22 de luni pe atunci. Am umplut asadar masuta noastra pentru nisip si apa cu aluatul de nori, i-am oferit diferite unelte (forme din silicon pentru prajituri, tavite, lingurite, forme de modelat, etc) si ea s-a putut juca in voie. A incercat sa faca si "prajituri", umpland formele si oferindu-le spre gustare, dar in mare parte doar a modelat aluatul fara nici un scop anume, bucurandu-se de textura si de felul cum se simte pe manute :)

2. Cutie senzoriala "Animale din savana"



Am folosit apoi aluatul de nori ca si baza pentru o cutie senzoriala cu animale salbatice, de data aceasta in casa. Am incercat sa alcatuiesc pentru Ema o scena din savana africana, folosind pe langa aluatul de nori figurine de plastic, fasole, paste, betisoare, pietricele si diferite recipiente.
 

Cand i-am prezentat cutia senzoriala, Ema avea putin sub doi ani si nu o atragea inca jocul de tip imaginativ, nu stia sa faca povesti in jurul animalelor, dar s-a bucurat din plin de partea senzoriala a activitatii, a modelat aluatul, a ingropat si dezgropat animalele, a infipt betisoarele in bulgarasi de aluat, a umplut recipiente, etc.


O alta activitate foarte simpla pe care am facut-o in acea perioada cu animalele noastre salbatice a constat in potrivirea figurinelor de plastic cu imaginile animalelor dintr-o superba carte de cautare, in care am gasit reprezentata foarte detaliat o scena din savana africana. In acest fel, Ema a putut sa-si faca o idee despre mediul de viata al acestor animale si a invatat sa le recunoasca pe fiecare dintre ele ( cu aceste activitati doar am atins in mare tema animalelor din savana, doar cat sa le invete Ema numele, am de gand sa le studiem mult mai in amanunt cand mai creste). Despre activitatea de potrivire a obiectelor cu imaginile am scris mai pe larg in postarea aceasta.



3. Invitatie la joaca - porcusori in noroi

 


A treia oara cand am folosit aluatul de nori pentru o activitate senzoriala aveam nevoie de un material care sa imite noroiul, asadar am adaugat pe langa faina si putin praf de roscove (cu siguranta ar merge si cacao, dar nu aveam la indemana), praf care a colorat aluatul in maro. L-am folosit pe post de noroi, in care sa se balaceasca niste porcusori, Ema indragind in acea perioada o carte despre un purcelus Ghita care face baie in noroi toata ziua si nu vrea sa se spele, spre ingrijorarea prietenilor lui de la ferma, care vor sa il vada mai curat :)
 

I-am pus Emei la dispozitie pe langa "balta cu noroi" si un castronel cu apa si un prosopel, asadar dupa ce porcusorii ei se murdareau, putea sa-i spele si sa-i stearga, apoi ei sareau iarasi in baltoace, ca doar de asta sunt porcusori :) Mi se pare o invitatie de nerefuzat pentru un copil de 2 ani, aceea de a murdari si apoi de a spala porcusori/animale diverse de plastic, cred ca trebuie sa repetam activitatea asta cat de curand.


Cutia aceasta senzoriala a fost o prima incercare de a stimula joaca imaginativa pe baza unei carti, si dupa cum spuneam, a avut mare succes la vremea aceea (23 luni). Evident ca la sfarsit apa a fost amestecata cu "noroi", dar asta doar pentru ca porcusorii s-au distrat de minune in balta si au fost asadar spalati de foarte multe ori :)


N-am mai facut aluat de nori de ceva vreme, dar vara se apropie cu pasi repezi, si cum stateam si analizam posibilitati de petrecere a dupa-amiezelor tarzii in gradina, mi-am amintit de acest material senzorial indragit de anul trecut, material pe care il vom reface cat de curand, deoarece, dupa cum spuneam, Ema e cel mai atrasa inca de activitatile senzoriale. Si de pictat, dar asta e alta poveste :)


Va invit sa faceti si voi aluat de nori, reteta e simpla si perfecta pentru joaca afara acum pe timp de vara, sunt convinsa ca majoritatea copilasilor ar fi incantati de asa o experienta :)

Ema, 22-23 luni

No comments:

Post a Comment