Thursday, December 19, 2013

Scena de Craciun din fetru {Calendar de Advent ziua 11}





Am vazut pe atatea bloguri decoratiuni sau scene adorabile facute din fetru (felt boards), chiar voiam de mult sa fac si eu asa ceva pentru Ema. Am alcatuit asadar o scena de Craciun pentru centru nostru tematic.



Peste tablita magnetica pe care o avem am lipit o bucata groasa de fetru alb, am adaugat un Mos Craciun, o sanie si doi reni (decoratiuni pe care le-am gasit de cumparat) si apoi am decupat din fetru verde un bradut si din fetru albastru trei fulgi de zapada, ca sa completeze decorul.


 Pentru bradut am adaugat cerculete in mai multe culori, ele simbolizand globurile, si in final am realizat si doua cadouri - acestea stau initial in sania Mosului, apoi el vine cu renii si le pune sub brad, sa le gaseasca copiii :) Piesele pot fi mutate si aranjate in orice fel se doreste.



Deasupra scenei din fetru e panoul nostru de pluta, unde de obicei pun fotografii potrivite cu tema in jurul careia facem activitati, acum asadar am prins niste fotografii de la primele doua Cracinuri ale Emei. I-a placut foarte mult sa se vada bebelus, in brate la mami si la tati si la Iulia si Ilie (matusa si unchiul) pe care ii asteapta cu drag acasa de Craciun.



Ema, 2 ani si o luna

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...