Cutie senzoriala cu sare pentru dramatizarea povestii "O noapte cu ninsoare"

O data cu interesul pentru cititul povestilor, a aparut la Ema si cel pentru repovestirea intamplarilor. Am observat ca retine o multime de amanunte si poate raspunde corect la intrebari referitoare la continutul cartilor citite si ca intelege si firul povestirilor, ordinea in care sunt sunt prezentate intamplarile.

O metoda foarte buna de a incuraja interesul pentru carti mi se pare punea in scena, in mod cat mai distractiv si jucaus, a povestirile cu care devine familiara.

Coltisor dedicat ariciului

Pentru ca eram intr-o perioada in care faceam o serie de activitati despre arici (si despre litera A), prima carte pe care am ales-o pentru dramatizare a fost "O noapte cu ninsoare", de M Christina Butler. Ema a primit cartea de Craciun si e absolut fantastic ilustrata, iar micului arici e adorabil.

Acum ceva vreme Ema a avut ocazia, mai mult intamplator, sa se joace cu o tavita cu sare si cred ca a fost activitatea ei senzoriala preferata de pana acum, asadar m-am gandit sa ma folosesc de sare pe post de zapada si am alcatuit cu ajutorul ei o micuta cutie senzoriala de tip "lume micuta" (o cutie senzoriala in care se folosesc si personaje adica). Am vrut sa reconstituiesc cat de cat padurea in care are loc povestea din carte, asadar am umplut cutia cu un strat de sare amestecata cu sclipici, si am adaugat apoi braduti verzi, braduti argintii care sclipesc de parca ar avea un strat de zapada inghetata pe ei, conuri de brad si animalele implicate in poveste: ariciul, iepurasul, vulpea si pentru ca in setul nostru de animale din padure nu avem decat puiuti de bursuc, am inlocuit bursucul din carte cu un urs.

Intr-un colt am asezat un castonel rotund care sa fie vizuina vulpitei, iar alaturi am pus o lopatica, foarte utila pentru deszapezirea vizuinei atunci cand ninge mult... sau pur si simplu pentru mutat zapada dintr-un loc in altul :)

Caciulita cea rosie a ariciului am facut-o dintr-o bucatica de plastilina, material perfect pentru a se putea intinde cu timpul si transforma in paturita, asa cum scrie in carte :) In cele din urma am adaugat si cateva picatui esentiale de pin silvestru peste sare, pentru ca sa stimulam, pe langa simtul tactil, si pe cel olfactiv. Mirosul de padure dat de uleiul esential chiar a fost fantastic si a intregit cumva toata scena.

Cand i-am prezentat cutia, Ema s-a bucurat enorm, imaginandu-si probabil deja cum se va juca ea cu sarea si apoi am inceput cu spusul povestii cu ajutorul figurinelor si obiectelor din cutie. Pe scurt, pentru cine nu o cunoaste:

Micul arici a primit de la Mos Craciun un cadou: o caciulita rosie de lana, dar din cauza ca are tepi, nu a putut sa si-o potriveasca bine pe cap si in cele din urma a largit-o. S-a hotarat asadar sa o daruiasca mai departe, prietenului sau iepurasul. Iepurasul s-a bucurat mult si a incercat si el sa-si puna caciulita pe cap, dar nu a putut nicicum din cauza urechilor sale lungi. Asadar s-a hotarat si el sa o daruiasca prietenului sau bursucul (ursul in cazul nostru). Burscului/ursului ii venea numai bine caciulita largita de arici si de iepuras, dar a observat ca nu poate sa auda bine cu ea, asadar a impachetat-o iar si a dus-o cadou vulpoiului.

Vulpoiul s-a bucurat si el de caciulita si si-a potrivit-o bine pe cap, facandu-i doua gaurele pentru urechiuse. Avand pe cap caciulita, vulpoiul a pornit prin zapada si a observat la un moment dat niste urme. Mergand el asa dupa urme, si-a dat seama ca a gasit ceva acoperit de zapada, asadar a dat deoparte zapada si l-a gasit pe micutul arici, care era inghetat. Micutul arici se impiedicase in drum spre casa, a cazut si cum ningea foarte puternic in acea noapte de Craciun, a fost in scurt timp acoperit de zapada.
 

Vulpoiul l-a luat pe micutul arici in brate si l-a invelit cu caciula rosie, sa se incalzeasca si l-a dus apoi in vizuina, unde erau prietenii lor, iepurasul si bursucul/ursul. Ariciul s-a incalzit si si-a revenit repede si toti au fost de acord ca de fapt caciulita cea rosie e numai buna de paturita pentru micutul lor prieten :)

Scena de la finalul cartii, toti prietenii la caldura in vizuina, bucurosi ca l-au putut ajuta pe micutul arici :)

Ema a fost incantata la maxim de cutie. Dupa ce am repovestit intamplarile din carte cu ajutorul personajelor, a vrut sa se joace in toate modurile posibile cu "zapada" : a adunat-o cu lopatica in castronas, l-a rasturnat peste braduti prefacandu-se ca ninge, a nins din belsug si peste animalute, a ingropat ariciul de mai multe ori, a facut cerculete cu baza bradutilor argintii, a desenat tot felul de forme in sare cu degetelele. Iar sarea cu cat era mai amestecata, cu atat elibera mai mult miros de padure, ceea ce a fost perfect mai ales ca Ema avea in perioada aceea nasucul infundat, iar uleiul esential de pin silvestru ajuta in cazuri de acestea.
 

Pentru ca activitatea senzoriala se se adreseze cat mai multor simturi, am pus de asemenea pe fundal muzica relaxanta, iar muzica, impreuna cu joaca in sare chiar au reusit s-o linisteasca mult pe Ema.

Pentru ca in carte scena gasirii micului arici ingropat in zapada se petrece noaptea, la lumina lunii, am mutat dupa ceva timp cutia senzoriala pe panoul nostru luminos si am stins orice alte lumini in camera, moment in care scena a devenit pur si simplu magica!

"Zapada" luminata de dedesupt a inceput sa sclipeasca incantator, bradutii argintii la fel, urmele facute in sare au devenit mult mai evidente, am reusit zic eu sa recreem destul de precis atmosfera descrisa in carte, mirosul de padure contribuind din plin la lucrul acesta. Ema s-a jucat pe panoul luminos o ora in continuu, sarea fiind principala atractie bineinteles.

Am observat totusi spre deosebire de alte dati, ca Ema a incercat sa se foloseasca de aproape toate obiectele incluse in cutie, si dupa ce a trecut la joaca libera adica: a mutat sarea dintr-un loc in altul si cu ajutorul bradutilor de lemn, a facut urme in zapada cu toate animalele, le-a "invelit" cu sare, ascunzandu-le unele de altele, a turnat minute intregi zapada peste bradutii argintii, apoi i-a scuturat.
 

Adaugarea personajelor la cutia senzoriala (pe langa faptul ca ne-au trebuit oricum initial pentru dramatizarea povestii) mi s-a parut a fi o idee foarte folositoare in general, pentru a incuraja jocul imaginativ. Ema a inventat cu destula usurinta si alte intamplari pentru animale, inafara de cele descrise in carte, de exemplu dupa ce au lasat micul arici sa doarma in vizuina invelit in caciulita rosie, au iesit impreuna la joaca in padure si s-au bulgarit si s-au alergat prin zapada :) De altfel, Ema a vorbit mult cu animalele in timp ce se juca cu sarea: "Usule, vina coace!" (Ursule, vina incoace!), "Upita, unde esti?" (Vulpita, unde esti?) si tot asa :)

Dupa ce Micul Arici a adormit in vizuina, restul animalelor au iesit sa se bulgareasca in padure, la lumina lunii :)

Chiar a fost un mare succes activitatea aceasta si ma gandesc sa punem in scena pe viitor cat mai multe povesti (si poezii, si cantelece), deoarece e o metoda fantastica de a mentine viu interesul pentru lectura si e de asemenea si foarte distractiv!

Ema, 2 ani si 2 luni