Sunday, December 8, 2013

Felicitari cu amprentele de la manute - Calendar de Advent ziua 4



O idee simpla si frumoasa, luata de aici. Am pregatit o tavita pe care am pus vopsea in trei culori de baza, o alta tavita cu sare si sclipici si niste cartoane mai groase.





 Ema a amestecat culorile cu manutele, am avut grija sa aiba vopsea pe toata palma, a apasat manutele pe hartie si apoi imediat am presat usor felicitarea peste tavita cu sare si sclipici. Sarea s-a lipit de vopseaua inca uda, am scuturat excesul si am lasat apoi la uscat.



Am avut doua cartoane foarte groase, cele cu stelute, si amprentele au iesit perfect (atat cat se poate adica, Ema nu poate ridica manutele de pe foaie fara sa le miste totusi), si am avut si o hartie un pic mai subtire, cea verde, dar s-a udat mult prea mult, s-a indoit inestetic si nici forma manutelor n-a fost asa de clara.
 

De asemeni, prima felicitare a iesit mai vesela si mai colorata pentru ca Ema nu apucase inca sa amestece prea mult culorile :) Mi s-a parut logic sa adaug si un mesaj langa manutele simpatice, pe o felicitare am scris "Hello december!" si pe una "Salut decembrie!", mi se pare ca suna un pic fortat in romana, dar imi place oricum :)


Si acum urmeaza o continuare fireasca a activitatii :) Ema a fost deosebit de atrasa de tavita cu sare si sclipici, si imediat ce am terminat cu amprentele a vrut sa o spal pe manute si sa se joace "in zapada", asta i s-a parut ei ca e acolo :)

 
A fost cea mai reusita activitate senzoriala de pana acum, Ema nu s-a ridicat de la masuta vreo 40 de minute, niciodata nu s-a mai jucat asa de mult cu materiale de genul asta.
 

 A adus imediat animalele ei din padure si s-a prefacut ca ninge peste ele, le-a ingropat in zapada si apoi le-a cautat, a desenat cu ele, a desenat si cu degetelele, facand tot felul de forme in sare, a inventat scenarii... a fost absolut fascinata! Vom repeta in curand activitatea, sunt sigura ca i-ar face placere sa se joace iar in "zapada", mai ales ca zapada reala noi nu avem deloc inca.


Ema, 2 ani si o luna

3 comments:

  1. Imi place asa de mult cum v-ati jucat! Emma e o scumpa!

    ReplyDelete
  2. Multumesc :) De jucat ne jucam in fiecare zi, dar raman mereu in urma cu postatul :)

    ReplyDelete
  3. Ce frumos! Si Mihai, baietelul meu, a avut o activitate asemanatoare zilele acestea. Am facut tot cu amprente felicitari pentru bunici. Incerc si eu tava cu "zapada". Eu i-am mai pregatit acum ceva timp tava cu malai in care am desenat impreuna si i-a placut. :-)

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...